Klaus Iohannis este într-o vizită la Sofia, iar pe agenda discuțiilor dintre el și omologul bulgar, Rumen Radev, ar putea să figureze și criza companiei de asigurări Euroins de pe piața din România, care amenință să destabilizeze întregul sector din țară, dar și piața de capital bulgară, spune publicația economică bulgară „Financial Tribune”, într-un material în care critică demersurile ASF, potrivit G4Media.ro.
Jurnaliștii de la Financial Tribune susțin că, în cazul în care consilierii economici ai celor doi președinți „nu vor trece cumva cu vederea o mare problemă”, un subiect al discuției dintre Klaus Iohannis și Rumen Radev ar trebui să fie „criza cu care se confruntă compania de asigurări Euroins pe piața din România, o criză ce amenință să destabilizeze întregul sector de asigurări din această țară, dar și piața de capital bulgară”.
Euroins este parte a Eurohold, unul dintre principalii actori din economia bulgară și un grup energetic și financiar de vârf în Europa de Sud-Est, cu venituri și active de câteva miliarde și peste 7.000 de angajați. Holdingul a achiziționat companiile CEZ pentru 335 de milioane de euro, în urmă cu doi ani, printr-o companie pe care o deține integral, Eastern European Electricity Company B.V.
Din Eurohold face parte și EIG Re EAD, care a reasigurat recent întregul portofoliu Euroins din România, ceea ce a garantat plata integrală a despăgubirilor către compania românească și a asigurat transferul tuturor riscurilor, potriviti Financial Tribune.
„Problema este că ASF, autoritatea de reglementare a pieţei asigurărilor din România, analogul FSC din Bulgaria, a ridicat în presa românească problema capacităţii financiare a EIG Re, ceea ce a declanşat speculaţii cu privire la un faliment al Euroins în România, iar acest lucru ar putea avea consecinţe cutremurătoare pentru întregul grup, listat la bursele de la Sofia şi Varşovia şi ar putea destabiliza întregul sector de asigurări din România, precum şi piaţa de capital din Bulgaria, în care Euroins investeşte în calitate de mare investitor instituţional”, scrie publicația bulgară.
Mai mult, Financial Tribune reclamă estimările publicate de ASF, întrucât acestea „nu se bazează în realitate pe nimic şi sunt complet nefondate, în condiţiile în care rezultatele celor trei audituri importante – efectuate în prezent de ASF, autoritatea de reglementare financiară a UE şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) – nu vor fi anunţate decât la sfârşitul lunii martie”.
„În conformitate cu legislaţia europeană, nu este de competenţa autorităţii române de reglementare ASF să comenteze situaţia financiară a unei companii de asigurări sau reasigurări bulgare. ASF a îndrăznit să judece şi să dea aprecieri despre compania bulgară presei româneşti, depăşindu-şi astfel în mod clar competenţele legale”, mai spun jurnaliștii bulgari.