Cutremurul valutar de miercuri, când euro a atins cel mai mare nivel din ultimii 5 ani, este explicat de președintele Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, prin faptul că importăm mai mult decât exportăm.
"Ne confruntam cu presiuni de depreciere pe leu, asa cum au si maghiarii si polonezii, singura moneda care s-a apreciat in zona fiind coroana ceha. Tendinta de depreciere a leului este mai de durata decat in cazul zlotului si forintului. Nu sunt cifre mari, dar aceasta tendinta este asociata cu situatia balantei de plati. Si, fata de polonezi si fata de unguri,Romania are o deteriorare a balantei de plati. Avem importuri mai mari decat exporturile, iar viteza de crestere a importurilor o depaseste pe cea a exporturilor. Se contureaza o problema, chiar daca acest deficit e partial acoperit de intrari de capital si de fonduri europene. Ungurii sunt aproximativ pe echilibru cu balanta de plati, iar ceghii sunt pe excedent", a explicat joi Guvernatorul BNR Mugur Isarescu la prezentarea Raportului trimestrial privind inflatia, potrivit Hotnews.
Miercuri, euro a atins nivelul maxim al ultimilor 5 ani, ajungând ca moneda europeană să coste 4,6198 lei. (Detalii AICI)