Pentru prima oară după trei trimestre consecutive de contracție, Marea Britanie a înregistrat, în perioada iulie-septembrie, o creștere, pe fondul desfășurării Jocurilor Olimpice de vară.
Potrivti analiștilor din City, centrul financiar al Londrei, JO au scos țara din recesiune, scrie The Guardian. Astfel, se așteaptă ca pe 5 decembrie, la prezentarea bilanțului, ministrul britanic de Finanțe să vină cu un raport pozitiv, cu aât mai mult cu cât și rata șomajului este în scădere.
Totuși, economiştii avertizează că revenirea va fi de scurtă durată, avansul PIB din trimestrul al treilea fiind „umflat” de factori temporari, cum ar fi și Jocurile Olimpice sau recupererea de după pauza cauzată în sistemul bancar în iunie ca urmare a Jubileului.
În pofida revenirii pe creştere, economia ar putea avea o evoluţie slabă în următorii ani, afirmă Michael Saunders, analist la Citi. În plus, nivelul de trai încă nu a revenit la starea de dinaintea recesiunii, mai arată el.
În pofida revenirii economice din a doua jumătate a anului, evoluţia rămâne sub aşteptările de la începutul anului, când se estima un avans al PIB de 0,8%. FMI prognozează, în prezent, o contracţie de 0,4% pentru Marea Britanie în acest an.