Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că, în perioada 28 martie – 1 mai, a fost fiscalizată o sumă foarte mare pe litoral: circa 17 milioane de lei, inclusiv amenzile în cazurile de încălcare a legii.
„Pot să va spun că s-a fiscalizat foarte, foarte mult, undeva la 17 milioane de lei pe perioada 28 martie – 1 mai inclusiv. O sumă foarte mare, desigur s-au acordat şi amenzi acolo unde legea a fost încălcată. I-am rugat pe colegii din ANAF să înceapă uşor, uşor să-şi schimbe comportamentul şi văd că au ţinut cont de el în multe zone. Însă am primit foarte multe mesaje şi semnale din alte zone unde fiscul cerea şi altceva decât ce trebuie să ceară, desprinse din realitate”, a spus Teodorovici, la RTV.
Întrebat cum consideră că s-a plătit acea şampanie de 25.000 de euro cumpărată în cluburile din Mamaia, ministrul a răspuns că sunt două forme de plată: cash sau cu cardul.
„Nu aţi văzut ce maşini erau în faţa acelor cluburi? Scopul meu, şi repet, nu am nimic cu cei care îşi câştigă corect şi cinstit banii şi felul în care îi cheltuie. (…) Fiecare e liber să îşi cheltuie banii câştigaţi cinstit cum doreşte şi ce cheltuieşte să fie fiscalizat. Sunt două condiţii obligatorii”, a mai spus Teodorovici.