Lucrător îmbogățit dintr-o eroare. Salariul uriaș pe care l-a primit de la firma angajatoare. Cum s-a încheiat cazul

Lucrător îmbogățit dintr-o eroare. Salariul uriaș pe care l-a primit de la firma angajatoare. Cum s-a încheiat cazul
Sursa foto: Pixabay

Un lucrător a primit o sumă uriașă, sub formă de salariu, de la firma angajatoare. Compania și-a cerut banii înapoi, reclamând o eroare, însă lucrătorul a dispărut.

Companie lăsată cu buzele umflate de un lucrător

O companie a plătit unui muncitor o sumă de 330 de ori mai mare decât salariul pe care acesta fusese angajat. Povestea s-a petrecut în Santiago, Chile, iar protagonist a fost un lucrător de la Consorcio Industrial de Alimentos (CIAL). Acesta este un grup de afaceri specializat în producția și comercializarea alimentelor procesate în America Latină.

În mai 2022, angajatul, care aștepta 500.000 de pesos (aproximativ 522 de euro), a descoperit în cont, 165.398.851 de pesos chilieni (aproximativ 172.000 de euro). Angajatorul a sesizat eroarea și i-a cerut să returneze banii. Inițial, a acceptat, dar după trei zile s-a răzgândit și a păstrat banii. Mai mult, și-a depus demisia.

„La început, norocosul a informat compania despre ce s-a întâmplat și chiar a promis că va merge la bancă pentru a aranja personal rambursarea și a returna suma în exces. Dar probabil s-a răzgândit și a dispărut”, a relatat publicația Diario Financiero.

Angajatul a dispărut cu banii

Potrivit relatării, după ce și-a informat angajatorii că va returna suma încasată, lucrătorul nu a mai răspuns la telefon. A fost de negăsit. După trei zile, el a transmis, printr-un avocat, demisia, păstrând banii sub formă de compensație.

Firma a ripostat cu o plângere penală pentru furt. Angajatorii au susținut că că salariatul nu avea dreptul la această sumă pe care a primit-o. Drept urmare, ar fi trebuit să o returneze. Ancheta și, mai apoi, procesul s-a întins pe parcursul a trei ani. Avocații apărării au replicat, la acuzații, arătând că nu a avut loc nici un furt deoarece depunerea a fost efectuată în întregime din greșeală. Lucrătorul nu a intervenit și nu a manipulat sistemul de plăți.

„Nu a existat nicio înșelăciune, fraudă sau vreo manevră anterioară”, au argumentat aceștia.

Totodată, au subliniat că depunerea sumei în cont a fost responsabilitatea exclusivă a companiei. Angajatul nu a făcut decât să primească transferul în contul său.

Ce a hotărât instanța în cazul acestui lucrător

În septembrie 2025, Tribunalul din Santiago a decis în favoarea angajatului. Judecătorii au concluzionat că nu se poate vorbi despre un furt, ci mai degrabă de „însușire neautorizată”. Este vorba despre o faptă care nu se pedepsește penal conform legislației chiliene. Judecătorii au motivat că plata a rezultat exclusiv dintr-o eroare a companiei și că nu a existat nici o intenție demonstrabilă că lucrătorul a încercat să-și însușească banii ilegal.

Acuzațiile au fost retrase, iar instanța i-a permis acuzatului să păstreze câștigul neașteptat. Cu toate acestea, cazul s-ar putea să continue. CIAL a transmis că nu va renunța la cei aproape 200.000 de dolari. Firma ar putea iniția o procedură de recuperare pe cale civilă.

„CIAL va lua toate măsurile legale disponibile conform regulamentului, depunând un recurs în anulare, astfel încât hotărârea să poată fi revizuită”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru Diario Financiero.