Mai puţini români vor beneficia de schema de compensare a facturilor la energie

Mai puţini români vor beneficia de schema de compensare a facturilor la energie
Foto: pixabay

Unii români ar putea plăti chiar mai mult la energie, pentru că nu vor mai fi acoperiți de schema de compensare a facturilor.

Guvernul Ciucă va discuta joi, în ședință, noua Ordonanță privind compensarea facturilor la energie. Datele din acest moment indică faptul că pragul de consum până la care se aplică această compensare va fi scăzut. Asta înseamnă că oamenii care vor depăși acest prag vor plăti facturi mai mari.

Cum ar putea arăta noua Ordonanță în energie

Potrivit Observator News, pragul până la care consumatorii casnici vor beneficia de un preţ plafonat ar putea fi scăzut de la 300 de kilowati pe oră, cât e acum, la 255 de kilowaţi pe oră. Asta însemană că mai mulți oameni nu se vor mai încadra, deci nu vor mai beneficia de schema de compensare.

De asemenea, este foarte posibil ca Ordonanța să prevadă crearea unui fond în care toate companiile din energie să plătească bani, în aşa fel încât să poată fi susţinută această schemă de compensare.

Schema ar putea fi prelungită până în vara anului viitor.

În ședința de guvern de miercuri, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că în ședința de joi punctul principal pe agendă va fi Ordonanţa privind modificarea elementelor de referinţă pentru compensarea facturilor la energie.

La rândul său, Virgil Popescu (PNL), ministrul Energiei, a adăugat că „împreună cu colegii de la Ministerul de Finanţe şi cu cei de la ANRE, au de finalizat problema impozitării pe tot lanţul de producţie şi comercializare a energiei electrice”, forma finală urmând să fie prezentată tot joi, în Comitetul ministerial.

Urmăriți B1TV.ro și pe