Marea criză din 1930 și efectele pe care le-a produs aceasta. Se îndreaptă omenirea spre același scenariu?

Marea criză din 1930 și efectele pe care le-a produs aceasta. Se îndreaptă omenirea spre același scenariu?

Omenirea stă în casă, într-o situaţie fără precedent care blochează economia sistemic, la nivel global. Orice scenariu al evoluţiei socio-economice ulterioare pandemiei este greu de estimat în aceste momente. Cert este că pe buzele analiştilor se află, inexorabil, cuvântul criză. Iar unii, îndrăznesc chiar să compare situaţia, mergând decenii în urmă, lacolapsul din perioada 1929-1933.

În mare, orice criză economică serioasă începe cu o criză a preţurilor, vine apoi criza veniturilor urmată inevitabil de o criză a consumului. Criza producţiei vine la pachet cu criza locurilor de muncă şi şomajului. Acestea generează criza finanţelor statului, însoţită la scurt timp de criza de încredere în cei care conduc ţara. În mod cert, la asemenea proporţii criza stării de spirit a unei populaţii sărăcite este o certitudine. Iar criza morală este doar un accesoriu în asemenea momente întunecate ale istoriei.

Marea Depresiune planetară

Marea criză economică din anii 1929-1933, declanşată de supraproducţie, a mers fix prin aceste valuri de criză. Acei ani trişti rămaşi în istorie ca Marea Depresiune au afectat întreaga lume, dar cel mai mult Statele Unite ale Americii.

Criza declanşată în S.U.A. în octombrie 1929 s-a dovedit a fi cea mai gravă dintre cele cunoscute vreodată de sistemul capitalist. Şi asta, atât prin amploare, cât şi prindurată, deoarece a afectat întrega lume, cu excepţia U.R.S.S., şi s-a prelungit în unele ţări până în1935, ba chiarpână în 1939, odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, la a cărui declanşare a contribuit…

Toate statele industrializate au suferit declinuri ale preţurilor de vânzare en gros de peste 30% între 1929 şi 1933.Criza s-a manifestat prin o scădere rapidă a nivelului comerţului mondial. Veniturile personale au scăzut semnificativ, la fel ca veniturile veniturile bugetare şi cifra de afaceri. Întreaga lume a fost afectată, iar efectele majore imediate au fost inflaţia şi şomajul ridicat.

Orașele din întreaga lume au suferit puternic de pe urma crizei, în special cele care depindeau deindustria grea. Activitatea în construcții a fost practic oprită.

Zonele rurale au suferit de pe urma scăderii prețurilor mărfurilor agricole cu 40 – 60%.

Mineritul și exploatarea lemnului au avut probabil cea mai dramatică scădere, deoarece cererea scăzuse puternic iar alternativele de reangajare a muncitorilor mineri sau forestieri în alte sectoare erau cele mai reduse.

Sursă grafic: wikipedia.ro

1930 – Anul tuturor deziluziilor, anul mizeriei totale

Articolul Anul economicdin „Almanahul ziarului Curentul”, al lui Pamfil Şeicaru, sintetizează anul 1930 ca „un an economic din cei mai grei, despre care nimic bun nu putem scrie. Anul tuturor deziluziilor, anul mizeriei totale. Nu exagerăm cu nimic, poate chiar nu putem descrie situaţiunea aşa cum este în cruda sa realitate. Agricultura deficitară (poate falimentară), industria cu porţile închise şi cu şomerii tot mai numeroşi, comerţul cu poliţe protestate şi spectrul falimentului, funcţionarii statului cu sabia lui Damocles, sub forma statutului deasupra capului1şi cu salarii de mizerii /…/ producţiunea, în general, sugrumată de o fiscalitate excesivă, regiile autonome, inovaţie economică a anului 1930, deficitare, cooperaţia cu portofolii dubioase de miliarde, preluate pe spinarea contribuabilului răbdător, telefoanele concesionate, dar lucrările neîncepute, şoselele refăcute după faimosul sistem Steward (n.r. un contrat falimentar pentru şoseaua Bucureşti-Braşov), industria petrolului speculată după bunul plac al trusturilor mondiale, pâinea de 4 ori mai scumpă decât grâul şi mălaiul de 5 ori mai scump decât porumbul, preţul cerealelor scăzut sub cheltuielile de producţiune, iar peste frontieră concurenţa sălbatică şi urmele efectelor primului dumping sovietic. /…/.Anul se încheie într-o atmosferă de cumplită criză şi deznădejde. Capitalul străin, faimosul capital străin, întârzie mereu colaborarea cu noi, partidele politice se înjură şi îşi aruncă răspunderea reciproc. Ţara suferă şi dezastrul cel mare se apropie”.

Efectele crizei din 1929-1933 asupra României

Criza economicămondială a avut o deosebită amploare și intensitate în România, datorită unei agriculturi înapoiate, creşterii datoriei externe, acaparării unor importante întreprinderi de către capitalul străin, scăderii abrupte a prețurilor la produseledeexportșimențineriilanivelridicat a prețurilor la produsele importante.

  • Peste 500 de fabrici au dat faliment şi peste 55.000 de muncitori au intrat în şomaj.
  • Preţurile la produsele agricole au scăzut cu 60-70%, iar odatăcu ele au scăzut şi încasările la bugetul şi cheltuielile statului.
  • Industria a cunoscut o scădere de 50%.
  • Producţia agricolă a crescut cu 30% şidatorită scăderii preţurilorveniturile au scăzut cu 55% .
  • Preţul grâului nu mai acoperea nici măcar cheltuielile necesare recoltării.
  • Peste 2.5 milioane de agricultori aveau credite la bănci sau la cămătari.
  • Reducerea salariilor cu 10% în 1931 urmată în 1932 şi 1933 de alte reduceri salariale(celebrele curbe de sacrificiu)
  • Exportul de grâu şi petrol a scăzut cu 58%.
  • Creşterea taxelor pe bunurile de consum şi a impozitului pe salarii.
  • Creşterea şomajului la un nivel alarmant.
  • Apariţia falsificatorilor de monedă naţională şi monedă străină.
  • Apariţia cămătarilor care cereau dobânzi enorme.
  • Creşterea infracţionalităţii.
  • Creşterea deficitului bugetar.
  • La finalul crizei, în anul 1933, în România erau peste 300.000 de şomeri.De notat şi foarte multe sinucideri în rândul celor care au contractat credite şi nu le mai puteau rambursa…

Principalele măsuri guvernamentale anticriză s-au tradus în concedieri colective şi reducerea salariilor funcţionarilor. În 1933, indicele salariului nominal a scăzut, în comparaţie cu anul izbucnirii crizei, la 63,1%, scrie Adevărul.

România a intrat într-o cursăa deficitelor bugetare cronice, agravate de politica guvernării ţărăniste, depermanenta supraevaluare a veniturilor şi de insuficientă comprimare a cheltuielilor. La asta se adaugă efortul pentru plata datoriei externe, mereu în creştere, din pricina împrumuturilorcontractate în 1929 şi 1930.

În 1933, indicele salariului nominal a scăzut, în comparaţie cu anul izbucnirii crizei, la 63,1%. De asemenea, autorităţile au decis forţarea exporturilor de cereale, în timp ce s-a încercat aplicarea unei legi a conversiei datoriilor agricole. Bugetul de stat a rămas deficitar timp de trei ani consecutiv, apelându-se la sporirea fiscalităţii, în paralel cu refinanţarea deficitului prin angajarea mai multor credite de restabilizare.

Cum s-a ieşit din marea recesiune

Naţiunile s-au mobilizat rând pe rând, funcţie de specificul crizei locale… Unul dintre modele a venit chiar din locul de începere a crizei, SUA.ProgramulNewDeal(Noua Înțelegere) inițiat de președintele Franklin D. Roosevelt la începutul anului 1933 a inclus un număr de noi programe federale cu scopul de a generaprocesulderelansareeconomică simultan cu protecţia socială. O iniţiativă salutară într-un moment când americanii începuseră să privească cu jind la modelul sovietic…

În majoritatea țărilor au fost concepute programe de refacere și cele mai multe au trecut prin diferite transformări politice, care le-au împins spre extremele dreaptă sau stângă. Ulterior, roadele noilor politici şi a dictatorilor ridicaţi de ele au dus la declanşarea celui De-al Doilea Război Mondial…

Acum, spre deosebire de atunci…

În mod sigur în 2020 nu pornim de la o criză a supraproducţiei, precum în 1929. Acumînsă, ca şi atunci, avem o complicată reţea de credite atât la nivelul naţiunilor, câtşica persoane juridice ori fizice. Dar după aproape un secol de evoluţie socio-economică, la nivel global, avem organisme transnaţionale precum Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional, care pot superviza evoluţia sistemică a finanţelor publice.

Geopolitica a evoluat şi ea. Uniunea Europeană este astăziun atu pentru ţările bătrânului continent care se pot sprijini reciproc la bine şi la rău. NATO va continua să fie un vector de unitate al ţărilor membre, indiferent de oscilaţiile economice.

Marile companiitransnaţionale, răspândite pe toate continentele, pot fi văzute acum într-o nouă lumină, cu valenţele unei infrastructuride rezistenţă planetară.

Globalizarea are plusurile şi minusurile eişi, dacă ne mai uităm o dată în istorie şi învăţămsă evităm extremismul de orice fel, o nouă criză economică mondială ar putea fi trecută mult mai uşor.