Proiectul de lege a salarizării bugetare va fi lansat în dezbatere la 15 iulie și va fi depus în Parlament la 1 septembrie, conform calendarului convenit de liderii coaliției, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, luni, la Palatul Victoria.
Oficialul a menționat că proiectul ar urma să fie lansat în dezbatere la 15 iulie, conform calendarului „decis ieri de liderii coaliției”.
„Legea salarizării este aferentă cererii de plată numărul 4, însă noi nu suntem acum nici cu cererea 2 încheiată, urmează cererea 3 și, după aia, 4, însă liderii coaliției au hotărât așa, până la 15 iulie 2023, să fie gata analiza cu Banca Mondială și proiectul să fie gata, perioada 15 iulie – 31 august dezbateri cu toate sindicatele, nu la secret, cum a fost scris PNRR, după care depunere în Parlament la 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară. Calendarul a fost mult restrâns exact pentru a arăta deschidere că suntem determinați să rezolvăm problemele”, a declarat Marius Budăi.
Întrebat când s-ar mai vedea cu profesorii, el a răspuns: „După cum ați văzut și ieri, deschiderea coaliției este oricând și răspunsul este oricând, începând din clipa asta, oricând, acum, imediat, mâine, răspoimâine, poimâine, oricând!”.
Întrebat dacă nu este atribuția lui sau a premierului să îi cheme pe profesori la discuții, ministrul Muncii a adăugat: „Și asta am făcut ieri. Nu asta am făcut ieri? I-am chemat la întâlnire. Așteptăm, le-am explicat ce se întâmplă pe viitor, le-am explicat și scurtarea calendarului, am avut anumite concluzii și s-a făcut comunicare publică ieri de la Guvern (…). Urmează răspunsul dumnealor, după care discuțiile continuă”.
„Credeți-mă că n-am avut timp să mă uit în presă astăzi, dar eu vă spun că deschiderea la dialog – și asta le-a spus și premierul, și președintele Camerei Deputaților – este permanentă și așa trebuie să fie”, a mai spus Marius Budăi, care a vorbit și despre reforma pensiilor.