Ministerul Energiei a transmis, miercuri, un comunicat potrivit căruia ministrul Sebastian Burduja a avut o întâlnire cu omologul său din Republica Moldova, Victor Parlicov.
În primul rând se pomenește o posibilă afirmație a ministrului moldovean, care ar fi vorbit despre niște posibile atacuri ale Federației Ruse, însă nu este clar ce anume și cum să atace.
Apoi, în comunicat se mai arată că ministrul ar fi primit informări despre situația din Republica Moldova de la Vasile Iuga, un apropiat al lui Marinel Burduja, tatăl ministrului, însă acesta nu confirmă discuțiile cu ministrul. În plus nu este clar în ce calitate ar fi făcut Iuga acele informări către ministru.
„Ministrul Parlicov a menționat faptul că există intenții ca Federația Rusă să atace sau să îngreuneze implicarea statului în gestionarea activităților, făcându-se referire la încălcarea dreptului de investitor”, se arată în comunicatul Ministerului Energiei.
HotNews.ro a cerut lămuriri Ministerului Energiei, să explice despre ce atacuri este vorba și asupra cărui stat. Ministerul Energiei nu a oferit aceste explicații.
Un alt aspect straniu din comunicat este cel legat de informările primite de ministru despre situația din Republica Moldova pe care le-ar fi primit atât de la Ion Sterian, directorul general Transgaz, cât și de la Vasile Iuga. Ministerul a omis însă să precizeze în ce calitate a transmis Vasile Iuga acele informări.
La insistențele presei, Ministerul Energiei a afirmat că Vasile Iuga a fost selectat auditor la compania Vestmoldtransgaz, subsidiara Transgaz din Republica Moldova.
Vasile Iuga este fondator al firmei de consultanță Valorem, fost şef al PwC România și actual membru, alături de Marinel Burduja, în Consiliul de Administrație al ALRO, companie controlată de oligarhul rus Vitali Machitski.
HotNews.ro l-a contactat pe Vasile Iuga pentru a-l întreba în ce calitate a transmis informări către ministru, iar acesta a afirmat că nu comentează și nu confirmă nicio calitate și nici informațiile din comunicatul ministerului. De altfel, calitatea de auditor al Moldovatransgaz nu îi permite să facă informări pe cale oficială către Sebastian Burduja.