Ministrul Economiei, Varujan Vosganian: FMI are o viziune mai pesimistă privind Oltchim

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian: FMI are o viziune mai pesimistă privind Oltchim

 Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a explicat, sâmbătă, că delegația Fondului Monetar Internațional are o viziune pesimistă în ceea ce privește Oltchim, menționând că unitatea de la Râmnicu Vâlcea a adunat multe datorii de la eșuarea privatizării.

„Probabil că Fondul Monetar şi Comisia Europeană au în vedere şi experienţele anterioare. Din păcate, anterioara privatizare nu a fost doar o audiţie a unor melodii puse pe computer, ci a costat Oltchim acumularea unei datorii suplimentare de aproape 100 de milioane de euro din momentul eşuării privatizării şi până acum. Ar fi o soluţie mai uşoară de a lichida bucată cu bucată Oltchim. Eu am explicat faptul că Oltchim este una dintre cele mai importante unităţi din Europa Centrală şi de Est în acest domeniu, că există o piaţă bună. După ce am avut vineri o discuţie cu băncile şi cu cei care au redactat raportul comandat de bănci concluzia a fost că din punct de vedere tehnologic, chiar dacă nu este adaptat la zi Oltchim este, încă, într-o anumită măsură competitiv şi poate să îşi vândă produsele pe piaţă. Aşadar căutăm o soluţie. Fireşte că ea ar trebui însoţită şi de o atitudine deschisă a Comisiei Europene în ceea ce priveşte ajutorul de stat. Una este să negociezi un combinat care funcţionează şi alta un combinat cu porţile închise”, a explicat Vosganian, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, pe componenta sa nu există între minister şi reprezentanţii Fondului nicio inadvertenţă în ceea ce priveşte orizontul pe termen scurt. „Mă refer în principal la privatizarea Oltchim, la intrarea în insolvenţă a Oltchim pe care eu o văd ca o şansă de restructurare şi valorificare a părţilor viabile. Fondul Monetar are o viziune mai pesimistă. Rămâne să vedem ce se va întâmpla. În legătură cu managementul privat şi etapizarea sa, în această privinţă am venit să exprim acest mandat al Ministerului Economiei că suntem de acord cu Fondul pe orizontul pe termen scurt. Există şi o seamă de mici observaţii legate de modul în care a fost redactat textul şi sunt convins că ne vom înţelege asupra acestuia”, a explicat ministrul Economiei.