Ministrul Economiei vrea reluarea producției de avioane în jurul uzinelor de la București și Craiova

Ministrul Economiei vrea reluarea producției de avioane în jurul uzinelor de la București și Craiova
foto: ziuanews.ro

Ministrul Economiei Costin Borc vrea reluarea producției de avioane la uzinele pe care le avem la București și Craiova, totul pentru dezvoltarea viitorului industriei aeronautice din România, potrivit agerpres.ro.

”Pentru mine acest eveniment este foarte important pentru că scoate în evidență două lucruri în care guvernul din care fac parte crede foarte mult: cercetare și industrie. Cred în viitorul acestei companii (Romaero n.r.) și în industria aeronautică din România. În urmă cu o lună, cu ocazia unei vizite la o uzină de elicoptere, am spus că așa cum în prezent construim un pol pentru producția de elicoptere la Brașov, cred că ar trebui să începem să punem la punct un pol pentru producția de avioane în jurul uzinelor pe care le avem la Craiova și București. Unii spun că visez, dar cred că în jurul companiilor prezente în acest program putem reconstrui o industrie aviatică puternică în România", a declarat ministrul.

Borc a menționat și faptul că nu de mult au fost adoptate stimulente fiscale pentru cercetarea și dezvoltarea aplicată în industrie, iar "asocierea industriei și a cercetării are un viitor puternic în România".

"Al doilea lucru în care cred cu tărie este cercetarea și dezvoltare și în special în cercetarea și dezvoltarea aplicată în industrie. Așa cum știți, Guvernul a adoptat recent stimulente fiscale pentru cercetarea și dezvoltarea aplicată în industrie. Atunci când am auzit despre evenimentul de astăzi m-am gândit că acesta este un moment perfect pentru a sublinia importanța industriei aeronautice pentru România și importanța cercetării și dezvoltării pentru România. De asemenea, cred cu tărie în Romero și cred în dezvoltarea activelor în industria aeronautică. Cred că asocierea industriei și a cercetării are un viitor puternic în România. Ceea ce vedeți astăzi este o dovadă în acest sens', a adăugat acesta.

Ultima oră
11:02 - ANM, avertizări: Valul de căldură va persista în regiunile sudice și estice, iar în Muntenia vor fi atinse 41 de grade. Moldova, sub Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină și averse torențiale
11:02 - Cărțile de identitate electronice cu cip intră în vigoare și în România. Unde și în ce condiții vor fi eliberate
10:40 - Atleta Andrea Miklos nu va participa la Jocurile Olimpice din motive medicale, deși se află la Tokyo. COSR: Din păcate, se va întoarce în curând în țară
10:36 - Jandarmii din Harghita, solicitați să intervină de opt ori pentru îndepărtarea urșilor în weekend
10:33 - Pericol pe străzile din Eforie Nord! Ce au văzut turiştii duminică seară e foarte grav
10:15 - O familie de români a plecat în Grecia cu un Tico, fără roată de rezervă. Decizia a stârnit furia șoferilor: „Nu vreți sa știți ce a fost in mesageria mea”
10:01 - România condamnă cu fermitate atacul deliberat asupra vasului „Mercer Street” și își rezervă dreptul de a acționa în consecință. Ambasadorul Iranului, convocat de urgență la MAE
09:56 - Fost ministru al apărării din Republica Moldova, arestat pentru 30 de zile: Alexandru Pînzari e suspectat că ar fi comis infracțiuni ca șef al Inspectoratului General de Poliție
09:49 - O nouă multinațională vine în România. Compania a început deja să recruteze masiv
09:29 - Incendiu puternic la o hală de producție a polistirenului din Dâmbovița. A fost emisă avertizare Ro-Alert