Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble a şocat cu o afirmaţie făcută marţi seară legată de respingerea parlamentului cipriot a impozitării depozitelor bancare, în schimbul asistenţei financiare de urgenţă din partea UE şi FMI.
Oficialul german şi-a exprimat regretul în legătură cu această decizie şi a afirmat pentru televiziunea ZDF că nu ştie dacă băncile din Cipru se vor mai redeschide vreodată, toate instituţiile bancare din insulă fiind închise în acest moment.
Deschiderea băncilor a fost prevăzută, iniţial, pentru ziua de joi.
Cipru nu are pe cine da vina pentru „situaţia gravă”, a adăugat ministrul de finanţe al Germaniei.
Duminică, preşedintele cipriot Nicos Anastasiades a d eclarat că respingerea acordului cu FMI şi UE ar putea duce la falimentul ţării şi la ieşirea ei din zona euro.
Cu toate acestea, măsura de instituire a unei taxe excepţionale unice la depozitele bancare nu a întrunit sprijinul niciunui deputat.
Programul de asistenţă financiară în valoare de 10 miliarde de euro propus de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional prevedea o impozitare fără precedent de până la 9,9% a depunerilor bancare peste 100.000 de euro.
Iniţial, creditorii internaţionali au cerut şi o impozitare cu 6,75% a depunerilor bancare sub 100.000 de euro, însă în faţa nemulţumirii ciprioţilor au acceptat să nu taxeze aceste depuneri.