Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a apreciat că într-o piaţă care nu este foarte adâncă, precum piaţa românească cu tranzacţii şi volume ceva mai mici, pot apărea abateri semnificative faţă de fair value.
„Acesta este unul dintre motivele pentru care Banca Naţională, încă de la adoptarea politicii de ţintire a inflaţiei, nu a acceptat ideea că ţintirea inflaţiei înseamnă neapărat free floating (flotare liberă). Din acest motiv facem managed floating, cu alte cuvinte încercăm să atenuăm deviaţia de la fair value a cursului de schimb, să îl păstrăm într-o zonă de echilibru şi credem că am reuşit în bună măsură”, a spus Isărescu după conferinţa de presă în care a prezentat raportul trimestrial asupra inflaţiei.
El a explicat că valoarea corectă a cursului este determinată şi de piaţă.
„Piaţa în mod tradiţional are această caracteristică să facă over shooting sau under shooting, toată lumea recunoaşte acest lucru. Dar în ultimă instanţă, dincolo de aceste variaţii de curs, piaţa conturează un nivel de relativ echilibru”, a afirmat Isărescu, scrie ZF
Șeful BNR a concluzionat că „la momentul actual cursul se situează într-o zonă care nu ne ridică probleme”.