Grecia trebuie să hotărască dacă rămâne sau nu în zona euro și să-și clarifice poziția cu privire la planul de salvare, decis de liderii europeni la summitul de la Bruxelles. Atlfel, statul elen nu va obține tranșa de opt miliarde din ajutor finciar promis, informează AFP.
La finalul unei ședințe de criză la care au asistat lideri ai UE și FMI și premierul elen, George Papandreou, președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a spus că aplicarea planului stabilit la Bruxelles va fi accelerat, iar poporul grec este cel care trebuie să se pronunțe în privința apartenenței Greciei la zona euro.
“Am spus clar autorităților elene, atât majorității, cât și opoziției că europenii și FMI nu pot avea în vedere deblocarea celei de-a șasea tranșe a programului de ajutor până când Grecia nu va adopta integral pachetul de măsuri din 27 octombrie și până când incertitudinile privind rezultatul referendumului nu vor dispărea (…) Grecia vrea sau nu să rămână în zona euro? Sperăm că da, dar asupra acestui subiect se va pronunța poporul grec, dacă va fi organizat un referendum”, a spus Sarkozy.
Guvernul de la Atena a luat prin surprindere pieţele financiare şi liderii din zona euro, anunţând luni seara că va organiza un referendum pentru a consulta populaţia în legătură cu cel de-al doilea program de salvare.