Președintele francez Nicolas Sarkozy a declarat, vineri, că nu se mai doresc paradisuri fiscale și că statele care vor mai adopta astfel de regimuri cu impozitare aproape inexistentă și cu un grad ridicat de discreție fiscală vor fi ostracizate de comunitatea internațională, informează AFP.
„Nu mai dorim paradisuri fiscale. Mesajul este foarte clar, țările care vor găzdui paradisuri fiscale vor fi ostracizate de comunitatea internațională. Nu mai suntem în aceeași lume. Există 11 paradisuri fiscale, existau câteva zeci când am început la Londra”, a declarat Sarkozy.
Franța candidează în prezent la G20 și cere publicarea sistematică la fiecare summit a listelor cu țările care nu au făcut însă ceea ce trebuie pentru a ieși din acest comportament „inadmisibil”.
„Suntem deciși să nu tolerăm asta”, a precizat președintele francez.
În urmă cu trei ani Nicolas Sarkozy a amenințat că va părăsi sala summitului G20 de la Londra, dacă o listă a statelor care nu cooperează pentru renunțarea la sistemul paradisului fiscal nu este publicată.