De la 1 septembrie băncile ar putea fi obligate să elimine comisionul la retragerea banilor de la bancomat. Este vorba despre o directivă a Uniunii Europene care, mai întâi, trebuie să treacă de plenul Parlamentului. Dacă proiectul de lege se va vota, atunci clienţii băncilor ar putea să retragă numerar de la orice bancomat, fără comision, informează B1 TV.
Clienţii băncilor ar putea retrage din toamnă bani cash de la orice ATM fără niciun fel de comision. Măsura ar putea intra în vigoare peste trei luni şi va fi obligatorie pentru toate băncile.
În prezent, există cinci bănci care au comision zero la retragere de la orice ATM din ţară, iar alte două bănci nu percep comision la retragerea de numerar din străinătate. Trebuie totuşi să fie îndeplinite o serie de condiţii. Printre acestea, unele băncii percep încasări de minimum 2.000 de lei pe lună, altele solicită minimum o tranzacţie online lunară, iar celelalte bănci cer efectuarea de minim 700 de lei a plăţilor cu cardul.
Cert este că piaţa bancară trebuie să absoarbă clienţi, iar eliminarea acestor costuri va favoriza un număr mai mare de beneficiari de conturi curente.
La nivel european, România se află pe ultimul loc în clasamentul educaţiei financiare. 95% dintre români ar dori să afle mai multe informaţii despre conturi sau plăţi, însă datele arată exact procentul invers, doar 5% dintre cetăţeni sunt informaţi corect despre activitatea financiară.