OCDE: Întreruperea cursurilor din cauza pandemiei va avea un impact major pentru tot restul secolului

OCDE: Întreruperea cursurilor din cauza pandemiei va avea un impact major pentru tot restul secolului
Sursa Foto: www.dreamstime.com

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a avertizat marţi că întreruperea cursurilor pentru elevi din cauza epidemiei de Covid-19 poate avea ca rezultat o creştere a economiei globale mai mică în medie cu 1,5% pentru restul secolului.

Mai mult decât atât, impactul asupra economiei Statelor Unite ale Americii (SUA) ar putea fi de 15.300 de miliarde de dolari, notează CNBC.

Efectele întreruperii cursurilor școlare din cauza crizei sanitare

Lucrarea organizației OCDE publicată marţi a estimat impactul pe termen lung asupra economiei globale avut de pierderea unei treimi din anul şcolar de către elevi.

Conform estimărilor făcute,această pierdere a timpului petrecut în clase va duce la o pierdere de competenţe, iar acest lucru va afecta negativ productivitatea. În consecinţă, costul total al pierderii cursurilor s-ar putea ridica până la 69% din PIB-ul actual al unei ţări, arată OCDE.

Estimarea porneşte de la premiza că doar actuala cohortă de elevi va fi afectată de închiderea şcolilor şi că viitorii elevi vor merge normal la şcoală.

De asemenea, OCDE a demonstrat că pierderea de creştere economică ar putea fi ”proporţional mai ridicată” în cazul în care revenirea la normal a cursurilor va ajunge încet la ”nivelul anterior de performanţă”.

Școala online în contextul pandemiei de SARS-CoV-2

De la debutul pandemiei de Covid-19 și până acum, majoritatea elevilor din toată lumea au învăţat de acasă, iar multe şcoli au rămas deschise numai pentru copiii angajaţilor din sectoarele esenţiale. În ciuda acestor lucruri, au apărut temeri că această perioadă de învaţare acasă ar fi putut să amplifice decalajele expuse deja de criza epidemică.

Deşi profesorii au depus eforturi pentru a continua cursurile școlareîn perioada de învăţare de acasă, copiii au fost nevoiţi să se bazeze mai mult pe resursele proprii pentru a studia de la distanţă. Pe de altă parte, cadrele didactice au fost nevoitesă îşi adapteze metodele de educaţie în moduri cu care nu erau obişnuiţi.

Cercetătorii din cadrul organizației OCDE arată că în absenţa unui vaccin disponibil pe scară largă pentru noul coronavirus de tip SARS-CoV-2, sunt de părere că ar trebui să se continue dezvoltarea infrastructurii pentru învăţarea de la distanţă.

”Există beneficii evidente pentru ca elevii să îşi extindă timpul de învăţare şi oportunităţile dincolo de porţile şcolilor, prin folosirea unor metode diverse de studiu la distanţă”, arată analiza făcută de OCDE.