PSD a demonstrat că are o viziune corectă și mai realistă asupra creșterii pensiilor, susține secretarul general al partidului, Paul Stănescu, care s-a arătat „bucuros” că în cele din urmă s-a ajuns „la soluții raționale și de bun-simț” în cadrul coaliției.
Paul Stănescu susține că „unul dintre principiile fundamentale ale PSD este să facă tot ce poate pentru a sprijini oamenii care se descurcă tot mai greu cu traiul zilnic”.
„Guvernăm pentru toți românii, dar trebuie să intervenim mai mult în cazul celor care au cea mai mare nevoie”, a explicat secretarul general al PSD.
PSD, spune el, a demonstrat că are o viziune corectă și mai realistă asupra creșterii pensiilor.
„Mă bucur că, într-un final, în cadrul coaliției am ajuns la soluții raționale și de bun-simț. Am ieșit din spirala populistă și am luat decizii optime, care să ofere protecție în fața scumpirilor, dar fără a dezechilibra bugetul. Am ținut cont de nevoile pensionarilor în mod diferențiat, așa cum este normal. Iar ceea ce am aprobat noi în coaliție este un pachet mai amplu de solidaritate. Sunt măsuri de sprijin pentru mai multe categorii de români vulnerabili, în valoare de 26,65 miliarde de lei”, a adăugat Paul Stănescu.
Social-democratul susține că pachetul de solidaritate „nu vizează doar pensiile, ci și alocațiile copiilor, mărirea salariului minim, inclusiv pentru cei care lucrează în construcții, sprijin pentru persoanele cu handicap, susținere pentru veteranii și văduvele de război”.
„Este crucial ca în momentele grele să fim solidari cu cei care au muncit și au contribuit, cu cei care muncesc și susțin economia, dar și cu cei care sunt lipsiți de opțiuni pe piața muncii, din cauza problemelor de sănătate. Asta înseamnă dreptate socială”, a continuat el.
„Mă bucur că am ajuns la acest rezultat în cadrul coaliției. Trebuie, ca în aceste zile, să ne putem uita unii la alții și să recunoaștem că nu ne este tuturor la fel de greu. De aceea, principiul nostru de guvernare rămâne unul clar: să acordăm sprijin guvernamental mai mare și cât mai aplicat pentru românii vulnerabili”, a mai spus Paul Stănescu.