Peste două miliarde de euro, trimise în țară de românii din străinătate în primele șapte luni ale acestui an

Peste două miliarde de euro, trimise în țară de românii din străinătate în primele șapte luni ale acestui an
Foto: Prensalibre

Românii care lucrează în străinătate au trimis în țară, în primele șapte luni ale anului curent, puțin peste două miliarde de euro, suma menținându-se la nivelul minim al ultimilor nouă ani.

Cifrele din 2013 arată că țările cu largi comunități de români se confruntă în continuare cu criza economică și cu un șomaj acutizat, acestea fiind chiar mai slabe decât în perioada 2009-2011.

Transferurile curente din străinătate către România, cu excepţia celor ale administraţiei publice – majoritatea efectuate de românii care muncesc peste hotare – au ajuns în după primele şapte luni ale acestui an la 2,011 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.

Valoarea este cu aproape peste 8% mai mică decât cea înregistrată în primele şapte luni din 2012 şi la jumătate comparativ cu primul semestru din 2008, an în care remiterile au înregistrat un maxim-record.

Muncitorii români din străinătate reușesc cu greu să trimită în prezent banii pentru ca cei din țară să reușească să-și acopere cheltuilelile curente.
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Continuă haosul din Georgia după alegerea președintelui. Actuala șefă a statului nu vrea să plece și cere reorganizarea alegerilor
08:22 - Marea problemă pentru România de la intrarea completă în Schengen. Ce s-ar putea întâmpla de la 1 ianuarie
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Un om care respectă legile bunului simț e mult mai agreat de rațiunea divină decât unul care se dă toată ziua cu capul de icoane, apoi își chinuie familia (VIDEO)
23:25 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Suferința este una dintre căile ce i se dau omului pentru a se înțelepți, pentru a se întreba, pentru a învăța ceva (VIDEO)
22:57 - Românii au ajuns să facă ”echipă” ca să cumpere porc de Crăciun. Cât costă un kilogram
22:26 - Rata de abandon universitar este tot mai mare. „Nu sunt informații actualizate, ceea ce se cere pe piața muncii”
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor