Producătorul auto france PSA Peugeot Citroen l-a numit în funcția de președinte pe Louis Gallois, fostul șef al diviziei Airbus din Olanda.
Acesta este primul președinte din afara familiei fondatorului Armand Peugeot, care a înființat compania în urmă cu 118 ani, scrie Bloomberg.
Peugeot a preluat în anii ’70 Citroen, iar în prezent compania este al doilea mare constructor auto din Europa.
Membrii consiliului de administraţie al Peugeot l-au ales pe Gallois, în vârstă de 70 de ani, pentru a beneficia de experienţa acestuia în revitalizarea unor mari companii franceze.
Gallois şi Carlos Tavares, care preia postul de director general la 31 martie, vor supraveghea reorganizarea companiei.
Postul de preşedinte, înfiinţat în 1972, va fi deţinut astfel pentru prima dată de cineva din afara familiei Peugeot, a cărei reprezentare în consiliul de administraţie a fost redusă de la patru la două locuri.
Actualul preşedinte, Thierry Peugeot, şi vărul acestuia Robert vor rămâne în consiliul de administraţie, format din 14 membri, a anunţat miercuri producătorul auto. Jean-Philippe Peugeot va părăsi board-ul şi va deveni consilier fără drept de vot, iar sora lui Thierry, Marie-Helene Roncoroni, va demisiona.