Ponta: Împreună cu BNR, vom realiza o strategie de atenuare a eventualelor efecte ale situației din Grecia

Ponta: Împreună cu BNR, vom realiza o strategie de atenuare a eventualelor efecte ale situației din Grecia

Premierul Victor Ponta a vorbit, luni, la sediul USL, despre situația din Grecia, pe care a calificat-o drept „prioritatea numărul 1” pentru toate țările europene.

Situația din Grecia este prioritatea numărul 1 pentru toată Europa, și pentru zona euro și pentru zona ne-euro, faptul că faptul că evoluțiile nu sunt pozitive ne poate afecta în zona de sistem bancar, în zona economică, în zona cursului de schimb”, a spus premierul.

Șeful Executivului a anunțar că va realiza, împreună cu Banca Națională, o strategie în scopul atenuării eventualelor efecte ale situației politice din Grecia asupra economiei Românești.

„Împreună cu guvernatorul Băncii Naționale, și îl vom informa și pe președinte, trebuie să facem o strategie de atenuare a eventualelor efecte, asta face Germania acum, care are aceeași problemă ca și noi, așa fac toate țările europene și nu trebuie să stăm așa dacâ se întâmplă vreun necaz să fim nepregătiți. Sper să nu se întample, ca până la urmă să găsească o soluție politică și Grecia să meargă mai departe în Europa, în zona euro, cu un guvern susținut, dar după cum vedeți, rezultatele sunt îngrijorătoare și am obligația, alături de BNR, să ne pregătim și pentru ce-i mai rău, nu doar ce-i mai bine.”, a spus Ponta.

Tags: