Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei, a declarat luni, pentru B1 TV, că pot apărea pene de curent în timpul episoadelor de iarnă mai dure, mai ales dacă vântul va avea viteze de 80-100 km/h. Iar intervențiile ar putea dura, mai ales dacă drumurile până în zonele respective nu sunt deszăpezite. În acest context, a fost lansat UN GHID cu sfaturi de urmat în astfel de situații. De asemena, Burduja i-a îndemnat pe oameni să anunțe furnizorii de electricitate dacă au probleme.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Andreea Moraru.
„Dacă avem o temere la Comandamentul energetic e cea legată de rețele. Pe de o parte, sigur că ele necesită modernizări și o bună parte din întreg sistemul energetic e de 30-50 de ani.
Pe de altă parte, sunt și fenomene normale în condiții anormale, deci nu ne punem cu natura. Am văzut și în noiembrie, când vântul bate cu peste 80-100 km/h sunt avarii la rețelele de joasă tensiune, de medie tensiune sau chiar la cele de înaltă tensiune de la Transelectrica și asta necesită timp de intervenție. Timpul poate fi determinat de accesibilitate, dacă drumurile sunt deszăpezite. Dar dacă vântul suflă cu 100 km/h, nimeni nu se poate urca la mare înălțime să repare liniile.
Rog românii să ne sesizeze și nouă la minister, dar în primul rând companiilor de distribuție și furnizorilor orice probleme, să aibă răbdare dacă sunt fenomene extreme și nu au curent câteva ore-zile. E un ghid pe care l-am promovat la minister – ce avem de făcut, cum să ne păstrăm o temperatură cât de cât confortabilă în case, cum să ajutăm vecinii”, a declarat ministrul Energiei.
În cadrul aceleiași emisiuni, Sebastian Burduja a dat asigurări că putem trece iarna aceasta cu resursele proprii: „Decizia de import-export e una pur comercială. Noi, pe cantitățile pe care le avem, trecem iarna numai pe gaz românesc. (…) Sunt zile în care putem fi exportatori, sunt decizii pur comerciale luate de companiile din sectorul energetic. Ceea ce contează e că suntem independenți energetic, putem să ne acoperim consumul național”.
De asemenea, ministrul a mai afirmat că facturile ar putea fi iarna aceasta chiar ușor mai mici față de iarna precedentă.