Prețurile apartamentelor din București au crescut în luna iulie cu 5,3 la sută față de luna precendentă și cu 2,8 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, arată o analiză a homefinders.com, potrivit Mediafax. Creșterea este cea mai mare din 2015 și vizează atât apartamentele vechi, cât și cele noi.
Pe segmentul mediu şi premium, respectiv în zonele centrale, semicentrale și în nord, prețul mediu solicitat a fost de 68 000 de euro, deci cu 3 la sută mai mare decât cel din luna iunie. În zonele mărginase ale Capitalei, prețurile medii solicitate au crescut față de luna precedentă cu 8,5 la sută, aceasta fiind cea mai mare creștere din acest an pe segmentul rezidențial. Proprietarii de apartamente din aceste zone au cerut un preț mediu de 51 000 de euro, ceea ce înseamnă un preț mai mare cu 1 000 de euro față de lunile de primăvară.
Prețurile la apartamente în luna iulie au crescut și față de cele din aceeași perioadă a anului trecut. În zonele mărginașe, creșterea a fost de 0,5 la sută, dar prețul apartamentelor din segmentul mediu și premium au crescut cu 4,61 la sută. Astfel, prețul solicitat pentru un apartament din zonele semicentrale, centrale şi de Nord se situa, în luna iulie a anului trecut, în jurul valorii de 65.000 de euro.
Dacă prețurile au crescut, ofertele au fost mai puține. În luna iulie au fost scoase la vânzare 3.529 de oferte de apartamente, cu 18,7% mai puţine decât în luna trecută. Dintre acestea, 1.674 sunt situate în centrul, semicentrul şi Nordul Bucureştiului, iar 1.855 în zonele mărginaşe. Pe de altă parte, comparativ cu iulie 2014, volumul de oferte a crescut cu 51,71 la sută: în centru, semicentru şi Nord, numărul total de oferte a crescut cu 48,9%, iar la periferie cu 54,32%.