Programul de ajutorare al americanilor privind donarea unei cantități uriașe de alune a creat controverse în Haiti

Programul de ajutorare al americanilor privind donarea unei cantități uriașe de alune a creat controverse în Haiti
foto: bigstory.ap.org

Statul american a decis să-i ajute pe locuitorii din Haiti, donând o cantitate uriașă de arahide, peste 500 de tone, dar gestul nu a fost bine văzut de locuitorii de aici.

Americanii s-au gândit să-i alimenteze, în special, pe cei 140.000 de copii subnutriți. Donația surplusului de arahide a creat controverse în Haiti, în loc să ofere motive de bucurie pentru cei de acolo, informează AP.

Aceștia au declarat că nu sunt de acord cu această donație pentru că fermierii locali nu își vor mai putea vinde marfa și astfel mulți vor muri de foame.

„În cazul în care SUA voia cu adevărat să ajute Haiti, ei ar fi trebuit să se concentreze asupra muncii serioase bazate pe sistemul de irigație și a accesului agricultorilor la credite", a declarat economistul haitian Camille Chalmers.