Tinerii pleacă din România şi lasă în urmă o ţară îmbătrânită, potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică. Astfel, indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 109,2 persoane în 2017 la 112,1 persoane vârstnice la 100 de tineri în 2018.
Din informaţiile INS reiese că populaţia României, după domiciliu, este de 22,17, în scădere cu 0,1% faţă de 1 iulie 2017. Tot în scădere este şi populaţia din mediul urban, dar şi numărul de femei din ţara noastră, potrivit Adevărul.
„Din păcate, România pierde de la an la an din punct de vedere demografic şi va fi configurată complet diferit de cum este acum în următorii 10 ani. Pe plan economic, o societate care are un număr ridicat de bătrâni trebuie să asigure pensii iar România va trebui să se adapteze modificărilor demografice, să dezvolte servicii pentru bătrâni şi pentru îngrijirea lor. Ideal ar fi să se ia măsuri prin care vârstnicii să fie implicaţi mai activ în societate”, a declarat psihologul Mihai Copăceanu.
Cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţine grupa de vârstă 40-44 ani (8,5%).