România primeşte 37 milioane de euro în cadrul celei de-a doua cereri de plată din PNRR

România primeşte 37 milioane de euro în cadrul celei de-a doua cereri de plată din PNRR
Sursa foto: Shutterstock

Comisia Europeană a anunţat luni că a transferat sume cu o valoare totală de 26,8 miliarde de euro, sub formă de credite şi granturi, către Cehia, Germania, Italia, Portugalia şi România, în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar.

Până la această dată, România a primit în total 9,4 miliarde de euro

În timp ce Germania a primit 13,5 miliarde de euro, Italia a primit 8,7 miliarde de euro, Portugalia a primit 2,9 miliarde de euro, Cehia a primit 1,7 miliarde de euro, România a primit 37,05 milioane de euro, în cadrul celei de-a doua cereri de plată din PNRR, potrivit G4Media.

Până la această dată, România a primit în total 9,4 miliarde de euro, dintr-un total de 28,53 miliarde de euro, alocate pentru PNRR-ul ţării.

La mijlocul acestei luni, Guvernul României a trimis Comisiei Europene cererea de plată numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ce implică o finanţare netă de 2,7 miliarde euro. Din această sumă, peste 1,85 miliarde de euro reprezintă granturi, iar 811 milioane vor proveni din împrumuturi.

Ultima oră
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea
16:22 - Drulă: „Scumpirea călătoriilor la metrou e o măgărie PSD-istă”. Explicațiile
16:08 - Companiile duc recrutarea la extrem: interviuri cu detectorul de minciuni. Mărturia unei tinere din București care a trecut prin șocul testului poligraf