În următoarele zile, 1.200.000 români care trăiesc în condiții dificile vor primi pachete cu alimente plătite de Uniunea Europeană. Acestea conțin produse românești precum făină, orez, ulei, zahăr, conserve de carne, gemuri și compoturi.
Pachetele nu îi susțin doar pe cei vulnerabili ci indirect, ajută industria alimentară care a vândut, astfel, sute de mii de tone de făină și mălai, precum și zeci de milioane de conserve, în valoare de peste 220 de milioane de lei. Doar orezul este din alte țări.
Cine poate primi aceste pachete
Conform comunicatului de pe site-ul ministerului, categoriile eligibile sunt următoarele:
- Familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;
- Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
- Persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
„Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate am finanțat măsuri destinate celor mai vulnerabili dintre români, iar distribuirea pachetelor cu alimente de bază, produse românești, de două ori pe an, este unul dintre cele mai concrete moduri prin care venim în ajutor oamenilor aflați în dificultate.
Dacă ar fi achiziționate produsele de la supermarket, pentru un astfel de pachet românii ar trebui să scoată din buzunar în jur de 300 de lei. Vrem ca această tranșă să ajungă la toți beneficiarii înainte de sărbători și, tot până atunci, să încărcăm o nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin „Sprijin pentru România”, pentru ca înainte de Crăciun fiecare român vulnerabil să primească și ajutorul pe card, dar și un pachet de 24 kg cu alimente”, a transmis ministrul Marcel Boloș, aflat astăzi în vizită de lucru în județul Prahova, unde a început distribuirea pachetelor către beneficiari.
Se vor acorda și tichete valorice de 250 lei
Concomitent, numeroși români primesc și tichete valorice de câte 250 lei, cu care pot face cumpărături din anumite magazine: anul acesta, aproape 2,4 milioane cetățeni primesc aceste bonuri prin intermediul unor carduri electronice.
Este vorba de 4 tranșe a câte 250 de lei iar ultima va sosi chiar înainte de sărbătorile de iarnă, anunță ministrul proiectelor europene.
Conținutul fiecărui pachet de la UE
Fiecare pachet este în valoare de 190 lei și conține: făină albă de grâu (5 kg), mălai (4 kg), paste făinoase (800 g), ulei (4 l), zahăr (2 kg), orez (4 kg), conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g), conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g), conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g), compot de fructe (1,44 l), gem de fructe (360 g), gem de fructe dietetic (360 g).
Programul finanțat de Uniunea Europeană prevede 6 tranșe de distribuire a alimentelor; cea din prezent este a cincea.
De la Urlați, hrana va fi distribuită în toate zonele țării
Alimentele au sosit deja într-un depozit din Urlați, județul Prahova, informează Știrile PRO TV iar zeci de lucrători le ambalează în pachete de câte 25 kilograme.
Programul de ajutorare a persoanelor defavorizate este derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
„Dacă aceste alimente ar trebui cumpărate de la raft astăzi, ar trebui să plătească 260 de lei, deci iată ce înseamnă o achiziţie de alimente în regim centralizat”, a precizat Ioan Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.