Românii, expuși unor riscuri majore. Ce s-a descoperit în urma controalelor efectuate de ANSVSA

Românii, expuși unor riscuri majore. Ce s-a descoperit în urma controalelor efectuate de ANSVSA
Sursa foto: ANSVSA

Inspectorii sanitar-veterinari au identificat multiple încălcări ale normelor de igienă și siguranță în cadrul unei serii de controale desfășurate în această vară. Printre cele mai frecvente probleme constatate se numără lipsa autorizațiilor sanitare, igiena precară, produse alimentare expirate, și angajații care nu dețin fișe medicale de aptitudini, relatează Stiripesurse.

Zeci de unități închise și amenzi de milioane de lei

În ultimele două săptămâni, au fost verificate 1.071 de unități  din sectorul alimentar, inclusiv pensiuni, restaurante, tabere școlare, cofetării, pizzerii, și magazine alimentare. Majoritatea locațiilor nu s-au conformat normelor sanitare, ceea ce a determinat aplicarea a 246 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 4,4 milioane de lei.

Ca măsuri suplimentare, 23 de unități au fost închise temporar, iar 8 au primit interdicția de a mai funcționa. De asemenea, autoritățile au retras de pe piață peste 3,2 tone de produse alimentare considerate improprii pentru consum, care au fost trimise la neutralizare, potrivit Stiripesurse.

Printre alte nereguli frecvent întâlnite se numără etichetarea și ambalarea incorectă a produselor, spații de producție sau depozitare murdare, ți vânzarea de carne, pește, lactate, legume, fructe sau produse de panificație în condiții necorespunzătoare.

„Siguranța alimentelor trebuie să fie o prioritate pentru toți operatorii economici, mai ales în perioada sezonului estival”, a declarat președintele ANSVSA, Alexandru Bociu.