Economic
Veste bună pentru bugetari! Salariile angajaților la stat vor fi majorate, de la 1 decembrie, cu 7,4% față de nivelul acordat în luna noiembrie, transmite Agerpres.
Aceasta reprezintă a doua etapă de majorare a salariilor bugetară conform OUG 19/2012, pentru recuperarea reducerii salariale din iunie 2010.
Banii urmează să fie livrați în ianuarie 2013.
Prima etapă de majorare a fost în luna iunie, când salariile bugetarilor au crescut cu 8% faţă de nivelul din mai.
Salariile bugetarilor au fost diminuate, în 2010, cu 25% prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.