Salariile românilor, cu 13 ani în urma polonezilor: Salariul nostru este acum cât era al lor în 2001

Salariile românilor, cu 13 ani în urma polonezilor: Salariul nostru este acum cât era al lor în 2001

Salariile românilor sunt cu 13 ani în urma polonezilor, spun analiştii economici. Salariul mediu brut din România este astăzi echivalentul câştigului înregistrat în anul 2001 în Polonia, iar PIB-ul pe cap de locuitor este, la noi, cu 7 ani în urma ţării cu care eram egali în 1989.

Salariul mediu brut în România este acum de aproximativ 2.400 de lei, adică mai puţin de 550 de euro, iar în Polonia este de aproape 900 de euro.

„Avem un decalaj de dezvoltare de 13 ani faţă de Polonia din punctul de vedere al câştigului salarial, ceea ce înseamnă că salariul mediu înregistrat astăzi în România se câştiga în Polonia în urmă cu 13 ani. Acest decalaj ar putea fi explicaţia pentru care suntem atât de mult rămaşi în urmă cu salariile”, a precizat economistul Radu Crăciun pentru adevărul.ro.

Faţă de anul 1989, economia Poloniei are acum o creştere de peste 120%, în timp ce România abia a ajuns la un plus de 75%.

Polonia nu a avut recesiune economică în perioada crizei globale din 2008-2010, iar în anii ’90 a aplicat reforme pe care noi le consideram şocante, iar rezultatele se văd acum, notează jurnaliştii de la Adevărul.

La capitolul investiţii străine, volumul acestora, pe cap de locuitor, este la noi de aproximativ 3.000 de euro, valoare care în Polonia era înregistrată în perioada 2008-2010. Acum, Polonia are între 4.500 şi 5.000 de euro investiţii străine pe cap de locuitor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`