Câștigul salarial mediu net pe economie a fost de 4.564 de lei în aprilie 2023, în creștere cu 10 lei față de luna martie. Cele mai mari valori s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (10.720 lei), iar cele mai mici sunt în hoteluri și restaurante (2.441 lei), arată datele publicate marți de Institutul Naţional de Statistică.
În comparație cu luna aprilie a anului 2022, câștigul salarial mediu net a crescut cu 15%. Referitor la câștigul salarial mediu brut, acesta este de 7.311 lei, fiind cu 21 lei mai mare decât în martie 2023, conform Observator news.
În aprilie 2023, nivelul câștigului salarial mediu net a înregistrat, aproape în egală măsură, atât creșteri, cât și scăderi față de luna precedentă. Creșterile salariale au fost determinate de acordarea primelor ocazionale, drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri.
Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net la nivel de secțiuni s-au înregistrat în felul următor: cu 26,6% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 25,4% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; între 6% şi 13,5% în transporturi pe apă, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, telecomunicaţii, transporturi aeriene, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.
La polul opus, scăderile câștigului salarial mediu net față de luna martie 2023 au fost determinate de nerealizările de producție sau încasările mai mici, dar și angajările de personal cu câștiguri salariale mai mici față de medie.
Cele mai mari scăderi ale câștigului salarial mediu net la nivel de secțiuni s-au înregistrat: cu 31% în fabricarea produselor din tutun; între 5% şi 9% în activităţi de editare, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor); între 3% şi 4% în fabricarea produselor textile, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea băuturilor, fabricarea de mobilă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).
În sectorul bugetar, în aprilie 2023, câștigul salarial mediu net a crescut comparative cu luna trecută în administrația publică (+3,6%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+1,7%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă), iar în învăţământ, câştigul salarial mediu net a scăzut (-6,6%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare.