Salariul minim în România acoperă doar jumătate din valoarea coşului minim de consum. „E doar un trai de supravieţuire”

Salariul minim în România acoperă doar jumătate din valoarea coşului minim de consum. „E doar un trai de supravieţuire”
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Salariul minim în România acoperă doar jumătate din valoarea coşului de consum. De altfel, noi, bulgarii și letonii avem cele mai mici salarii minime pe economie din Uniunea Europeană. La polul opus, foarte bine stau cei din Luxemburg, Irlanda sau Olanda. În aceste condiții, nu e deloc o surpriză că mulți români aleg să plece definitiv din țară.

Salarii mici în România

În România, salariul minim pe economie este 515 euro brut, în Bulgaria – 332 de euro, iar Letonia – 500 de euro. În schimb, în ţări precum Luxemburg, Irlanda sau Olanda, acesta sare de 2.000 de euro.

„Acest salariu minim brut nu îţi asigură un trai decent de la o lună la alta. Aş putea spune că este doar un trai de supravieţuire de la o lună la alta, iar persoana care trăieşte doar din salariul minim net, în mână, duce o viaţă grea”, a declarat economistul Adrian Bența, pentru Observator News.

În România, salariul minim acoperă doar jumătate din valoarea coşului minim de consum, care anul trecut era 2.700 de lei pe lună.

„În medie, discutăm de 18-19% din costurile pe care le are o familie din România merg pe utilităţi, asta însemnând gaze, energie electrică, apă”, a afirmat și Dumitru Chisăliţă, expert în energie.

În acest context, Guvernul a obligat firmele care au angajați ce primesc salariul minim pe economie să crească aceste remunerații până în 2024.

Salariile mici gonesc românii din țară

Prin urmare, nu e de mirare că tot mai mulți români aleg să plece definitiv din țară. Mulți sunt atașați de România, dar vor un trai mai bun.

„În Italia sunt de 20 de ani, am plecat pentru căutarea unui loc de muncă unde să fiu mai bine plătită. O să mă întorc acasă doar pentru vacanță, o dată pe an în România, pentru că, intrând în ritmul ăsta, mi-am schimbat mentalitatea. Nu îmi disprețuiesc rădăcinile, însă aici mă simt foarte bine”, a susținut Ana Filip, care are 60 de ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:45 - Potra, apel către generalii din jandarmerie să-i aresteze „pe cei care au dat lovitura de stat„ / ”Atâta timp cât România e condusă de slugile globaliștilor nu se rezolvă nimic”
23:07 - Elena Lasconi, după protestul AUR: „Mă aștept ca tensiunea socială să crească”
22:51 - Diana Buzoianu (USR): „Călin Georgescu este un om al sistemului, un om care în loc să fie taxat de către autoritățile din România este scăpat printre degete”
21:58 - Călin Georgescu: „Poporul român, trezit la conștiință, luptă pentru singurul principiu demn al întregii lumi libere: alegerile democratice și reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale”
21:43 - Înșelătoria cunoscută sub numele de „Abonamentul” face ravagii în România
21:03 - Claudiu Târziu, despre actele de huliganism de la protestul AUR: „Am informații certe că cei care s-au dedat la anumite acte absolut reprobabile nu făceau parte din cei aduși de parid” / Ce spune despre prezența lui Horațiu Potra la protest
20:16 - Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra, în timpul protestului AUR (VIDEO)
19:43 - Jandarmii au găsit 11 fumigene în bagajul unui bărbat venit la protestul AUR din Capitală
19:02 - Violențe la protestul AUR din Capitală. O mașină a știrilor B1 TV a fost vandalizată iar un operator a fost lovit cu brutalitate (VIDEO)
18:30 - Descoperire macabră în Bihor: Două cadavre prezentând urme de violență au fost găsite într-o casă din comuna Tarcea