Șase mari bănci americane au fost atacate de hackeri care au încercat să răzbune filmul anti-islam

Șase mari bănci americane au fost atacate de hackeri care au încercat să răzbune filmul anti-islam
Foto: etftrends.com

Şase mari bănci americane au fost atacate săptămâna trecută de un grup de hackeri care au încercat să răzbune filmul anti-islam, scrie New York Times.

Clienţii Bank of America, JPMorgan Chase, Citigroup, Wells Fargo, US Bank şi PNC au reclamat proasta comunicare a băncilor, care nu au anunţat la timp că au probleme şi că accesul la conturi şi la serviciile de plată online urma să nu funcţioneze normal.

„A fost poate cea mai prost comunicată veste proastă pe care am primit-o vreodată de la o companie. Este extrem de frustrant”, a declarat un antreprenor din Pennsylvania.

Băncile americane au fost ţinta unor atacuri de tip DDoS, ce presupune că hackerii au inundat serverele cu trafic pentru a le scoate din funcţiune.

Astfel de atacuri nu sunt sofiscitate din punct de vedere tehnic şi nu presupun accesul atacatorilor la fişierele companiilor, astfel că datele clienţilor şi conturile bancare nu au fost în pericol.

Atacurile au fost revendicate de un grup de hackeri care susţin că au legături în Orientul Mijlociu. Aceştia au afirmat că au încercat să răzbune filmul anti-Islam realizat de americani care a stârnit proteste în lumea arabă.

Hackerii promit că vor continua să atace companii din SUA, probabil şi din Franţa, Israel şi Marea Britanie, până când clipul video va dispărea de pe internet.

Vizați de hackeri sunt şi operatorii bursieri New York Stock Exchange şi Nasdaq.

Tags: