Schimbare MAJORĂ în mediul de afaceri. Mișa: Firmele cu cifra de afaceri sub un milion de euro vor plăti un impozit de 1% din cifra de afaceri. Sunt vizate 450.000 de firme!

Schimbare MAJORĂ în mediul de afaceri. Mișa: Firmele cu cifra de afaceri sub un milion de euro vor plăti un impozit de 1% din cifra de afaceri. Sunt vizate 450.000 de firme!
Foto: ziare.com

Firmele care au cifra de afaceri mai mică de un milion de euro vor plăti de anul viitor un impozit de 1% din cifra de afaceri, în loc de actualul impozit de 16% din profit, a anunțat Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, în ședința de Guvern de joi.

Mișa a precizat că aceasta este o veste bună pentru 450.000 firme din România, una care va încuraja mediul de afaceri, informează HotNews.

Ministrul a mai susținut că firmele nu vor mai putea fi cercetate penal în cazul unei fraude pe lanțul de TVA ”decât dacă există probe materiale că respectivul agent a intrat în contact cu firmele evazioniste”. Astfel, a argumentat Mișa, "se elimină situațiile în care nu se acordă deductibilitate TVA pentru că o companie avusese o relație comercială cu a patra sau a cincea companie pe lanț care crease un lanț pe evaziune".