Ordonanţa de Urgenţă care le înapoiază transportatorilor 4 cenţi din acciza pe carburanţi a trecut de Senat. Mai precis, beneficiarii sunt cei din sectorul transporturilor de mărfuri şi de persoane, exclusiv transportul public de călători.
Incidentele nu au lipsit nici de această dată de la şedinţa de plen a Senatului, graba şi neatenţia aleşilor stârnind mici controverse. Până la urmă, senatorii au dat verde Ordonanţei, care merge la Camera Deputaţilor, for decizional.
Ajuns pe masa senatorilor, proiectul de lege era cât pe ce să fie retrimis la comisii.
„Îmi cer scuze, dar aveam notat punctul cu roșu, deci o corectură și n-a fost nimeni să-mi atragă atenția. Rog să se revină asupra votului”, a afirmat senatorul PSD Ilie Sârbu.
Incidentul a agitat spiritele: un senator PDL a reclamat că puterea abuzează de majoritate.
„Dvs, ca președinte de ședintă, ați dispus reluarea votului, iar în acest sens vă solicit să-mi prezentați articolul din regulament care vă permite să faceți acest lucru”, a replicat senatorul PDL Alin Tișe.
Într-un final parlamentarii au votat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului, care prevede rambursarea a 4 cenţi, din acciza suplimentară pe carburanţi, transportatorilor.
Proiectul de lege va ajunge pe masa deputaţilor şi dacă va fi aprobat ar urma să se aplice de la 1 Iunie pentru facturile emise din aprilie. Guvernul se declară astfel gata să renunţe la 353 de milioane de lei dintre cele 1,8 miliarde pe care le-ar mai avea teoretic de încasat din această acciză suplimentară.