Senatul a respins majorarea alocaţiei de stat pentru copii

Senatul a respins majorarea alocaţiei de stat pentru copii
Foto: qmagazine.ro

Senatorii au respins, în şedinţa de plen de marţi, propunerea legislativă privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii, informează Agerpres.

Raportul care prevederea respingerea proiectului a primit 95 de voturi „pentru”, 25 de voturi „împotrivă” şi 3 abţineri.

Proiectul presupunea majorarea alocaţiei de stat de la 42 de lei la 50 de lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, dar şi pentru tinerii care ar fi împlinit vârsta de 187 ani şi care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional.

De asemenea, acesta prevedea şi majorarea alocaţiei de la 84 de lei la 100 de lei pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani.

Preşedintele Crin Antonescu a declarat că proiectul legislativ nu poate fi susţinut de Guvern din pricina impactului financiar pe care l-ar avea, nefiind prevăzut anterior în proiectul bugetului de stat sau în programul de guvernare asumat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`