Ținând cont de faptul că vremurile sunt destul de grele, oamenii sunt precauți, pentru că pandemia, războiul și criza economică au provocat schimbări serioase.
Toți românii ar trebui să aibă o rezervă financiară în casă, mai exact nişte bani scoşi de la bancomat, în caz de vreo urgenţă, spun analiştii economici.
Cu toate că analiștii asigură că nu sunt motive de panică, potrivit acestora, sistemul financiar din România este stabil şi nu este cazul ca oamenii să retragă banii din bancă, dacă au depozite.
Chiar și așa, în situații de urgență, e nevoie să avem nişte bani în casă.
„Este bine să ai atât un fond de urgență, cât și unul de siguranță. Acestea te ajută să supraviețuiești unor evenimente neprevăzute și te ajută să nu intri în panică.2.000 de lei ar trebui să aibă orice român în casă pentru o urgenţă. Te ajută să ieși dintr-o problemă într-un termen scurt. De exemplu, să ajungi la medic”, explică Irina Chiţu, analist economic, pentru antena3.ro.
Această sumă de bani pe care ar trebui ca fiecare român să o aibă în casă depinde de fiecare persoană, însă ar fi bine ca suma să fie între 1.000 şi 2.000 de lei aproximativ.
„Depinde de fiecare la ce cheltuieli se poate aștepta. Însă, de obicei, e bine să ai acești bani (n.r. – 1.000-2.000 de lei)”, a mai spus analistul economic.
În general, poliția ne sfătuiește să nu depozităm prea mulți bani acasă, dar o anumită sumă poate fi utilă în caz de urgență. Totodată, este bine să avem şi bani la bancă, tot în caz de situaţii neprevăzute, însă în această situaţie, e indicat să fie mai mulţi bani.
„Fondul de siguranță este altceva. Este o rezervă de 3-6 salarii, care să te ajute să supraviețuiești o perioadă de timp în care ți-au scăzut veniturile, până găsești o soluție sau ți-ai pierdut serviciul, adică să nu fii nevoit să apelezi în acea perioadă la niște soluții extreme pentru a face rost de bani pentru cheltuieli curente.
Dar acești bani (n.r. – din fondul de siguranță) trebuie să îi ții în bancă, pentru că băncile sunt în siguranță. Că îi ții în lei, că îi ții în euro, este decizia ta, e bine să îi ai în euro pentru că nu se devalorizează, pentru că la acești bani nu trebuie să apelezi decât în situații extreme. (…) Mare grijă la datorii în această perioadă, pentru că panica te poate face să acționezi nechibzuit”, a mai punctat Irina Chiţu, analist economic.