Grupul german de inginerie Siemens va desființa cel puţin 11.600 de locuri de muncă, dintr-un total de peste 360.000, parte a unui program de reducere a costurilor cu circa 1 miliard de euro, a anunțat Joe Kaeser, directorul general al Siemens, citat de Bloomberg.
Restructurarea companiei şi înfiinţarea unei noi divizii va conduce la eliminarea a 7.600 de posturi, în timp ce alte 4.000 de poziţii vor fi desfiinţate după ce au devenit inutile pentru diviziile regionale, a spus Kaeser.
„Unii angajaţi lucrează la coordonare, la analiză. Circa 20% dintre aceştia vor putea primi alte posturi, dar nu ce au făcut până acum”, a spus el.
„Unii angajaţi lucrează la coordonare, la analiză. Circa 20% dintre aceştia vor putea primi alte posturi, dar nu ce au făcut până acum”, a spus el.
Kaeser a ocupat anterior funcţia de director financiar al Siemens, iar după preluarea conducerii grupului a început o analiză a afacerilor pentru a identifica măsuri care să crească încrederea investitorilor, afectată după ratarea ţintelor de profit în mandatul predecesorului său, Peter Loescher.
Grupul se va concentra pe activităţi de electrificare, automatizare şi digitalizare, în timp ce divizia de sănătate va fi administrată separat. Noua structură va conduce la economii ale costurilor de circa 1 miliard de euro până în 2016.