Siemens vrea să economisească 6 miliarde de euro până în 2014

Siemens vrea să economisească 6 miliarde de euro până în 2014
Foto: thehackernews.com

Siemens vrea să economisească 6 miliarde de euro până în 2014 după ce scăderea profitabilităţii şi a comenzilor l-au făcut să rămână în urma unor companii concurente precum General Electric, relatează Financial Times. Gigantul industrial gigant intenționează, astfel, să ajungă la o marjă de profit de minim 12% în anul fiscal 2014, faţă de 9,5% în 2012.

În acest demers de creșetere a profitabilității, Siemens vrea să cumpere LMS International, companie producătoare de softuri de testare şi simulare, pentru 680 milioane euro. Totodată, companiea va renunța la diviziile de procesare și tratare a apei, cu o cifra de 1 miliard de euro.

Circa 3 miliarde de euro vor fi economisiţi prin reduceri de costuri în lanţul de furnizori şi alte 2 miliarde de euro în domeniul utilizării capacităţilor şi îmbunătăţirii proceselor.

Valoarea programului de reducere a costurilor este peste cea de 4 miliarde de euro anticipată de analişti.

„Nu am reuşit să creştem semnificativ performanţele raportat la concurenţă, aşa cum am făcut în anii trecuţi. Ştim ce avem de făcut şi o vom face”, a declarat directorul general al Siemens, Peter Loscher.