Studiu: Tinerii români, printre cei mai cheltuitori din estul și centrul Europei

Studiu: Tinerii români, printre cei mai cheltuitori din estul și centrul Europei
Foto: sfatulparintilor.ro

Circa 29% dintre românii care fac economii se gândesc la copii, iar preocupările financiare pentru viitor provin din tradișie, nu dintr-o programare concretă în soluții financiare corecte, potrivit unui studiu Erste.

„Modul de gândire cu privire la susţinerea copiilor nu este unul pe termen lung, printr-o investiţie care să îl ajute pe copil peste ani. De multe ori, părinţii fac eforturi pentru a cumpăra copilului un calculator sau o tabletă. Nu putem vorbi despre o educaţie financiară modernă, ci mai degrabă de una cu rădăcini în tradiţia noastră rurală”, potrivit sociologului Adina Nica.

Astfel, tinerii români cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani cheltuiesc în medie 33 de euro lunar pe haine, încălţăminte şi alte accesorii asociate, cu mult peste media celorlalte țări din estul din centrul Europei, scrie Mediafax.

Tot România are, cu excepția Austriei, cei mulţi tineri din grupa de vârstă 17-19 ani care deţin un telefon de tip smartphone.

În cazul provenineței banilor, românii au cea mai mică rată de răspuns la categoria „joburi part-time sua full-time”.

Tags:
Ultima oră
15:29 - ANPC: 94 de controale la furnizori de energie și gaze. Au fost date amenzi de 645.000 lei. Facturile eronate vor fi recalculate
15:08 - Alecsandru Dunaev, detalii despre scenele pasionale alături de Mara Oprea, în serialul Adela de la Antena 1: Există o chimie între noi
15:07 - Virgil Popescu: Furnizorii au obligația să recalculeze facturile emise eronat fără penalități în termen de 15 zile, timp în care se suspendă inclusiv o eventuală plată. Debranșările, interzise pe perioada OUG (VIDEO)
15:03 - Florin Cîţu: Pentru mine, certificatul verde COVID e o prioritate / Trebuie să discutăm în coaliţie măsurile şi apoi să ieşim cu ele public
14:48 - Marcel Ciolacu: Este tardivă o lege a certificatului verde în acest moment
14:37 - Scandal de proporții la „Survivor România”. Doi Faimoși și-au aruncat cuvinte grele: „Ești nebun, ești pervers!” (GALERIE FOTO)
14:28 - Dan Dungaciu, despre mișcările Rusiei: Sună mai degrabă ca mesaje prin care să convingă cealaltă parte că e o amenințare reală, dar nu sunt convins că sunt mesaje că invazia ar fi iminentă (VIDEO)
14:09 - Câți bani încasează Cătălin Zmărăndescu și Roxana Ciuhulescu de la Suriviro România 2022. Sumele primite pentru fiecare săptămână
14:02 - Probleme pentru Andra. De ce a ajuns artista la poliție (GALERIE FOTO)
13:53 - Aproape 150 de orașe și municipii în scenariul roșu. Cea mai mare rată de infectare, înregistrată într-o comună din județul Cluj