Sunt județe în care angajații primesc și 1000 de euro net, bani în mână

Sunt județe în care angajații primesc și 1000 de euro net, bani în mână
Foto: Pixabay

Nivelul salarial al angajaților din România depinde de foarte mulți factori: experiență, domeniu de activitate, pregătire sau performanță, dar contează foarte mult și județul în care este desfășurată activitatea profesională.

Categoria de persoane care vor primi salarii mai mari cu 50%

Există județe unde media salarială atinge aproximativ echivalentul a 1.000 de euro net, dar și zone din țară unde oamenii care muncesc nici nu visează la acești bani la final de lună.

O analiză eJobs arată că județele cu cele mai mari salarii din acest început de an au fost București, cu o medie salarială netă de 5.000 de lei (comparativ cu 4.500 de lei în 2022); Cluj, cu 4.800 de lei (versus 4.100 de lei în 2022), Timiș (4.700 de lei vs. 4.000 în 2022) sau Sibiu, care, cu o medie salarială netă de 4.500 de lei, este județul care a înregistrat cele mai mari creșteri față de anul trecut, când media salarială pe județ era de 3.500 de lei.

În Brașov, Iași și Ilfov vorbim despre salarii medii nete de 4.000 de lei, cu aproximativ 15% mai mult decât la finalul lui 2022.

Apar schimbări în clasamentul județelor în care se câștigă cel mai puțin și, dacă, acum câteva luni primele locuri erau ocupate de Gorj, Vaslui, Bacău, Mehedinți și Ialomița, la începutul acestui an regăsim județe precum Vrancea, Vâlcea, Galați, Suceava și, din nou, Vaslui.

Pentru aceste județe, mediile salariale raportate de Salario variază între 3.000 și 3.400 de lei net, pe lună.

Cei care lucrează în project management ocupă cea de-a doua poziție, cu o medie salarială de 6.000 de lei, după cum arată datele Salario.

Angajații din banking câștigă, în medie, 5.500 de lei lunar (vs 4.300 în 2022), iar cei din telecomunicații și automatizări 5.000 de lei (în creștere de la 4.200 de lei).

Pragul de 4.500 de lei a mai fost depășit, la acest început de an, de angajații din auto / echipamente și petrol / gaze (4.800 de lei), e-commerce (4.700 de lei), marketing (4.500 de lei) sau asigurări (4.500 de lei).

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:47 - Nelu Cortea și Cătălin Bordea au câștigat America Express 2023! Premiul încasat de cei doi după ce au parcurs „Drumul Aurului”
23:28 - Netanyahu l-a demis pe ministrul apărării, primul membru de top din partidul premierului israelian care a cerut oprirea reformei judiciare
23:10 - Alina Mungiu-Pippidi: Mă îndoiesc că generalul Ciucă există. Ar fi un total dezastru electoral să fie candidatul PNL la prezidențiale. Liberalii se scufundă și pentru că sunt lipsiți de orice fel de lideri (VIDEO)
22:46 - Un magazin complet digitalizat, în teste la Carrefour: „Clienții pot face cumpărăturile în 20 de secunde”
22:29 - Alina Mungiu-Pippidi: De la început, Iohannis a așteptat să i se spună de la Bruxelles ce să facă în majoritatea problemelor de politică externă (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: PNL nu e prea confortabil în acest moment în sondajele de opinie
21:39 - Rapidistele exultă după calificarea în sferturile Ligii Campionilor: „A fost în top 3 cele mai nebune jocuri din carieră” / „Satisfacția este enormă” / „Vreau ca atât noi, cât și CSM București să ajungem în Final Four”
21:13 - Sorana Cîrstea e în optimi la Miami! Românca a reușit un nou meci mare și și-a egalat cel mai bun rezultat la turneul WTA 1000 din SUA
21:06 - Marcel Ciolacu: Aș vrea o tendință mai mare către acest patriotism economic în viitorul program de guvernare / O să venim cu o schemă de încurajare a producției de produse alimentare în România
20:39 - Expert antidrog: Traficul și consumul de droguri se împletesc cu alte fenomene infracționale grave și prezintă un pericol pentru societate / În ultimii ani, au venit intens părinții către organele de aplicare a legii (VIDEO)