Tipărirea bancnotelor de 500 de euro a fost OPRITĂ din motive de securitate

Tipărirea bancnotelor de 500 de euro a fost OPRITĂ din motive de securitate
Sursă foto: Banca Central Europeană (BCE)

Începând de duminică aproape toate băncile zonei euro au oprit tipărirea bancnotelor de 500 de euro pe motiv că acestea ar putea fi folosite de evazionişti, de criminali sau chiar de terorişti, informează Agerpres, citând Agenţia France-Presse.

Astfel, 17 din cele 19 bănci centrale ale zonei euro au oprit emiterea bacnotelor de 500 de euro, excepţii făcând băncile centrale ale Germaniei şi Austriei. Acestea vor continua să tipărească bancnote de 500 de euro până la data de 26 aprilie „pentru a asigura o tranziţie lină precum şi din motive logistice”.

Gestul vine la doi ani de la un anunţ al Băncii Central Europene (BCE) cu privire la acest lucru, datorită grijilor de securitate.

De altfel, bancnota de 500 de euro este denumită şi „bin Laden” datorită faptului că permite le grupărilor infracţionale să transporte sume mari într-un spaţiu mic. O sumă de un milion de euro, de exemplu, având o greutate de doar 2,2 kilograme şi putând fi ascunsă într-un rucsac de laptop. Asta în condiţiile în care aceeaşi sumă, în bancnote de 100 de dolari, are o greutate de aproape şase ori mai mare.

Bancnotele de 500 de euro deja tipărite vor putea fi, însă, utilizate în continuare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`