Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la plecarea spre Bruxelles, unde va participa la Consiliul European informal, că România susține fără rezerve găsirea de soluții de creștere economică, cu condiția ca acestea să nu ne lezeze interesele.
Șeful statului a precizat că țara noastră susține de asemenea găsirea de soluții pentru ca Grecia să rămână în zona euro.
„Susținem un program de relansare a creșterii economice pe fondul unei bune stabilități fiscale a statelor. Vom susține soluții de creștere economică, cu condiția ca acestea să nu ne lezeze interesele. Vrem să putem beneficia de eventuale facilități create în interiorul unui program de creștere ce va fi prezentat în iunie… Și Grecia va fi un subiect. Susținem găsirea de soluții pentru ca Grecia să rămână în eurozonă. Este nu numai în interesul nostru, ci al tuturor statelor UE”, a spus președintele.
„România spune consolidare fiscală, măsuri de creștere și soluții de finanțare fără afectare a fondurilor structurale. Susține mărirea fondurilor alocate pentru dezvoltarea statelor nou intrate în UE, ca singură soluție de reducere a decalajelor”, a mai spus Traian Băsescu.
Președintele a mai spus că dacă se va discuta despre piața muncii, nu va ezita să critice decizia unor state de a impune restricții.
„Nu am nicio reținere, atunci când se va aborda subiectul piața unică, să discutăm și despre piața unică a forței de muncă. Nu putem fi într-un soi de limbaj dublu. Nu putem sa facem afaceri și în același timp 9 state să impună restricții de muncă”, a conchis președintele.