Traian Băsescu s-a întâlnit, la Chicago, cu vicepreşedintele companiei Chevron

Traian Băsescu s-a întâlnit, la Chicago, cu vicepreşedintele companiei Chevron
Foto: agerpres.ro

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit duminică, la Chicago, cu vicepreşedintele companiei Chevron, Ian MacDonald. Cei doi au discutat în principal despre exploatărea gazelor de şist, Chevron deţinând în România un perimetru de explorare/exploatare a gazelor la Bârlad şi trei perimetre în judeţul Constanţa.

„Discuţiile au făcut referire şi la însemnătatea transferului în România de experienţă dobândită de compania Chevron în exploatările de gaz de şist din Statele Unite, atât din punct de vedere al aspectelor de protecţie a mediului, cât şi din perspectiva contribuţiei la dezvoltarea României”, informează un comunicat de pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Reprezentantul companiei Chevron, care este şi preşedinte al nou-înfiinţatului Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO), a vorbit despre cooperarea bilaterală în domeniul noilor tehnologii de exploatare a resurselor energetice.

„Tema, de altfel, se regăseşte şi printre domeniile prioritare menţionate în cadrul Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii, adoptată cu ocazia vizitei la Washington, în septembrie 2011, a domnului preşedinte Traian Băsescu”, precizează același comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:28 - Vor fi maxim 16 ministere în noul Guvern. Decizia coaliției
17:27 - Gheorghe Ialomițianu: Guvernul actual a sacrificat finanțele României pentru câștigarea alegerilor. Numai de la începutul anului datoria publică până în septembrie a crescut cu 140 de miliarde de lei, mai mult decât în pandemie (VIDEO)
17:04 - Consiliul JAI discută joi despre data de eliminare a controalelor la frontieră pentru România și Bulgaria, anunță MAI. Cătălin Predoiu va participa la eveniment
17:02 - Un italian a rămas fără 33.000 de euro după ce s-a îndrăgostit de o româncă. Cum l-a păcălit
17:01 - Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică: Atacul cibernetic asupra Electrica a aparţinut grupării Lynx Ransomware
16:59 - Cunoscut epidemiolog din România, despre Boala X: „Rata de mortalitate este 7,6%. La COVID era de 1%”. Care sunt cele mai frecvente simptome
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește