Vânzările de smartphone-uri ale BlackBerry au crescut cu 15% în trimestrul al doilea

Vânzările de smartphone-uri ale BlackBerry au crescut cu 15% în trimestrul al doilea
Foto: vcpost.com

Vânzările de smartphone-uri ale BlackBerry au crescut cu 15% în trimestrul al doilea, la 1,5 milioane de unităţi.

Creșterea se datorează implemetării cu succes a planului de afaceri al CEO-ului John Chen, dar se plasează cu mult sub nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, scrie Bloomberg.

Livrările au urcat de la 1,3 milioane în primele trei luni şi corespund unei cote de 0,5% pe piaţa mondială a smartphone-urilor, aflată în creştere.

Din noiembrie 2013, de când Chen a venit la conducerea companiei canadiene, BlackBerry a mutat centrul de greutate al afacerii de la vânzarea de produse către consumatori individuali la vânzarea de servicii software către firme şi instituţii guvernamentale.

Cu toate acestea, compania a încercat să-şi păstreze utilizatorii fideli, prin repunerea în vânzare a modelului BlackBerry Bold şi a lansării modelului Z3 pe piaţa din Indonezia, în luna mai.

Nivelul livrărilor de smartphone-uri din trimestrul al doilea a rămas, însă, cu mult sub cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, diferenţa fiind de 78%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`