Vești bune pentru familiile cu cel puțin trei copii / Vor beneficia de plafonarea prețului la energie electrică indiferent de consum

Vești bune pentru familiile cu cel puțin trei copii / Vor beneficia de plafonarea prețului la energie electrică indiferent de consum
Foto: Pixabay

Familiile cu cel puțin trei copii vor beneficia de plafonarea prețului la energie electrică indiferent de consum, notează stiripesurse.ro.

Plenul Senatului a introdus, marți, o serie de prevederi noi în OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică, noua variantă a actului normativ fiind adoptată cu 84 de voturi „pentru” şi 36 de abţineri, mai scrie sursa citată. Potrivit noilor reglementări, familiile care au cel puțin trei copii vor beneficia de plafonarea prețurilor.

Plafonarea prețurilor la energie electrică pentru familiile cu cel puțin trei copii

Un amendament adoptat de plen prevede că familiile care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, vor plăti un preț plafonat de 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, indiferent de cantitatea de energie consumată.

În aceeași categorie intră și românii care folosesc aparate, dispozitive sau echipamente medicale în scopul efectuării de tratamente.

În rest, toți ceilalți români vor plăti prețuri plafonat la electricitate, astfel:

  • 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru un consum mediu lunar de până la 100 kWh
  • 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru un consum mediu lunar de până la 255 kWh

Cine mai beneficiază de plafonarea prețurilor la energie

Pe lângă categoriile deja menționate, o altă noutate face referire la românii care anul trecut au consumat mediu mai mult de 300 de kWh şi care nu ar fi intrat sub incidenţa plafonării, aceștia urmând să beneficieze de plafonarea de 0,80 lei/kWh, mai scrie sursa citată.

Senatorii au mai extins lista beneficiarilor pentru care energia electrică se facturează cu maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar pentru:

  • întreprinderi mici şi mijlocii,
  • operatorii ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice, inclusiv Metrorex SA,
  • operatorii economici din domeniul industriei alimentare,
  • parcurile ştiinţifice şi tehnologice,
  • întreprinderile publice care administrează sau gestionează investiţii în domeniul sportului,
  • administratorii parcurilor industriale,
  • producătorii şi distribuitorii de medicamente,
  • farmaciile care utilizează lanţ de frig,
  • lăcaşurile cultelor recunoscute oficial în România.

Această ordonanţa va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Urmăriți B1TV.ro și pe