Premierul Victor Ponta l-a retras pe Marius Lucian Obreja din postul de preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi l-a numit la conducerea instituţiei pe Adrian Volintiru, fost director la Rompetrol, Relad şi Vulcan Bucureşti, informează Mediafax.
Premierul a mai semnat, vineri, și decizia ca în funcţia de vicepreşedinte AVAS să fie numit Andrei George Creci, fost director executiv adjunct în Primăria Capitalei, în locul lui Radu Ghidău.
Adrian Volintiru a activat la Rompetrol din 2002, unde a devenit director financiar la rafinăria Vega.
Trei ani mai târziu el a preluat conducerea diviziei de retail Rompetrol Downstream, pentru ca în 2008 să părăsească societatea şi să ocupe funcţia de director financiar executiv al companiei farmaceutice Relad.
Ulterior, el a lucrat ca director general la compania Marine Resources Exploration International (Marexin), companie de explorări în Marea Neagră, deţinută de Dinu Patriciu.
Cel mai recent loc de muncă al său a fost cel de director general al producătorului de echipamente energetice şi industriale Vulcan Bucureşti, controlat de Grupul Energetic Tender al omului de afaceri Ovidiu Tender, cu 74,7% din capitalul social.