Premierul Victor Ponta a anunţat că nu mai vrea ca tăriile produse de persoanele fizice să mai fie accizate. Şeful Executivului a declarat că Executivul a redactat materialele către Comisia Europeană pentru a primi acordul să elimine acciza la palinca produsă de români. O astfel de cerere a mai ajuns la Bruxelles, însă. nu a fost făcută „bine”, a precizat premierul.
„La persoanele fizice, am dat drumul la materiale, să ne lase şi Comisia Europeană să nu mai accizăm. Să ştim să facem cererea către Comisia Europeană, pentru că noi am mai făcut o dată şi nu am făcut-o bine şi nu ne-au lăsat, au zis că aşa e reglementarea europeană. Susţin total faptul ca palinca făcută de persoanele fizice să nu fie accizată”, a declarat Ponta.
Producatorii vor o diferenţiere în legislaţie intre palinca din fructe şi cea din cereale, prima având costuri de producţie mai mari. În prezent, Codul Fiscal prevede ca pentru ţuică şi rachiu din fructe, realizate în propria gospodărie şi destinate consumului propriu, producătorii să plătească o acciză de 1.000 de euro la hectolitru de alcool pur.
Senatul a respins în luna martie un proiect prin care producerea băuturilor tradiţionale româneşti pentru propriul consum era exceptată de la plata accizelor. În aprilie, comisarul Uniunii Europene pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a venit la Bucureşti pentru a avea un dialog cu cetăţenii români pe această temă.
Atunci, Cioloş spunea că acciza pentru ţuică este definită printr-o legislaţie naţională, şi nu europeană. Acesta s-a plâns de faptul că politicienii dau vina pe UE pentru anumite lucruri.