Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că în cazul Oltchim au fost aplicate toate măsurile de restructurare pentru a face viabil combinatul, acesta fiind eligibil pentru credite. “Din câte ştiu de la ministrul Economiei, m-a informat că Oltchim nu mai are pierderi în acest moment, sunt cele din trecut, dar în acest moment nu are pierderi, este considerat eligibil pentru credite şi are piaţă de desfacere şi toate măsurile de restructurare pentru a o face viabilă au fost aplicate”, a spus Ponta, întrebat despre faptul că termenul de privatizare a Oltchim expiră vineri, 6 iunie.
Oltchim nu va fi închis şi dacă nu va fi privatizat în 6 iunie, aşa cum s-a angajat Guvernul, combinatul chimic va fi vândut altă dată, a declarat marţi ministrul Economiei, Constantin Niţă.
Ministrul a adăugat că Oltchim trebuie să nu mai acumuleze pierderi, iar pentru a realiza acest obiectiv trebuie să găsească finanţare pentru a pune în funcţiune una sau două linii de producţie.