Victor Ponta: Situația economică a României este una stabilă. Am ajuns la un acord pentru o linie de credit din partea BM

Victor Ponta: Situația economică a României este una stabilă. Am ajuns la un acord pentru o linie de credit din partea BM

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că situația economico-financiară a României este una stabilă și că BNR are toate instrumentele necesare pentru a o ține sub control.

Acesta a precizat că s-a ajuns la această concluzie în urma unei întrevederi avute cu președintele Traian Băsescu și în baza datelor prezentate de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

M-am întâlnit cu Traian Băsescu și Mugur Isărescu, însoțit de ministrul de Finanțe, pentru a discuta despre situația economică. În urma acestor discuții și în baza datelor, rezultă foarte clar că situația României este una stabilă, aflată sub control și că BNR are toate instrumentele necesare pentru a ține situația stabilă„, a spus Ponta.

Premierul a adăugat că în comparație cu alte țări din regiune, moneda națională a României a avut fluctuații mai mici.

„Majoritatea țărilor din zonă au această atenție sporită, iar leul a avut fluctuații mai mici decât alte monede din zonă, zlotul polonez, coroana cehă. Situația în România este stabilă. România se află tehnic în recesiune în urma a două trimestre negative, nu Guvernul USL se afla la conducere”

Victor Ponta a încheiat anunțând că a ajuns la un acord cu Banca Mondială privind o linie de credit în valoare de 1 miliard de euro, acordată Bucureștiului.

Am și o veste bună. Mâine, în ședința de Guvern, vom aproba documentele necesare pentru un acord special, cea mai mare linie de credit pe care BM a acordat-o vreodata României, 1 miliard de euro. Probabil din 14 iunie suma respectivă va fi la dispoziția noastră„, a încheiat Victor Ponta.

Victor Ponta: Situația României este stabilă

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`